Romanii viseaza la insule exotice, strainii redecopera casele taranesti
T
In satul Sancraiu, la 65 de km de Cluj, calatorim in timp. Ne ajuta si domnul Vincze Istvan, care si-a trasnformat shura bunicilor intr-o casa mereu plina de oaspeti. “Practic am pastrat constructia asa cum era initial, in exterior, si in interior am incercat sa amenajam aceste camere, cu mobile facuta aici in sat de mesterii nostri”, spune el.
Ce pentru noi pare mult prea rustic pentru vestici se transforma in basm, la doar 60 de lei pe noaptea de cazare.
Si in Bihor, la Rosia, au succes astfel de vacante pentru cei atat de stresati in timpul anului, incit vor s-o lase mai moale macar in vacanta. Nu va uitati ca sint lavite si stergare peste tot, dar baile sint utilate ca pentru secolul nostru iar in bucatarii exista chiar si cuptoare cu microunde. “In principiu, o investitie de genul asta este de cel putin 10 ori mai mica decat cea intr-o casa nou”, spune Viorel Lascu, proprietar pensiune.
Cel care a dat tonul acestor calatorii de suflet prin satele transilvanene pastrate ca odinioara este printul Charles. Mostenitorul tronului Marii Britanii are deja doua proprietati in Covasna, pe Valea Zalanului, o casa in Viscri, judetul Brasov, si una in Malancrav, la Sibiu. Toate au fost renovate de arhitecti care au pastrat toate elementele traditionale. Iar cand nu este printul in vizita, odaile le sunt inchiriate turistilor pentru 86 de lire sterline pe zi.
